PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Vârstele omului sunt evidente. Ele se impun ca dimensiuni identitare primare.

S. Freud (1856-1939)

Viziunea psihanalitica a lui Freud privind dezvoltarea cognitiva a avut un efect

profund asupra gândirii psihologice de la aparitia acesteia în prima parte a sec. XX..

Initial, pregatit ca medic, interesul lui Freud în neurologie l-a condus la

specializarea în tulburarile nervoase. El a observat ca majoritatea tulburarilor nevrotice

manifestate la pacientii sai, pareau sa îsi aiba originea mai degraba în experientele

traumatice din trecut si nu în bolile fizice.

Freud a descoperit fapte care, în mod schematic, se pot reduce la doua tendinte interdependente: dragostea pentru parintele de sex opus si ostilitatea pentru parintele de acelasi sex.

Debutul vietii trebuie raportat la dezvoltarea umana din primul an de viata. Aceasta cu atât mai mult cu cât primul an de viata este dominat de dependenta foarte mare a copilului de axa parentala, majoritatea satisfacerii trebuintelor biologice fiind conditionate de interventia adultilor.

Perioada anteprescolara este etapa constituirii primare coerente, a trairii experientei de viata curenta. Copilul începe sa fie integrat în interrelatiile grupului familial si al celor ce frecventeaza familia. Începe sa sesizeze regulile, interdictiile, orarul si stilul de viata al familiei, traind conflicte si stari de confort psihic sau de euforie conditionate de aceasta realitate complexa.

Procesul de identificare. Fenomenul legat de constientizarea identitatii a fost studiat mai ales prin „recunoasterea de sine” în oglinda a copiilor mici. Se pot diferentia doua serii de evenimente cognitive în actul de identificare în oglinda. Primul se refera la recunoasterea faptului ca în oglinda se afla propria persoana sau imaginea ei, al doilea la faptul ca ceea ce se vede în oglinda nu este o persoana în carne si oase, ci o imagine ce reflecta spatialitatea realitatii.

Perioada prescolara. O data cu intrarea în gradinita tipul de relatii se nuanteaza si se diversifica, amplificându-se conduitele din cadrul colectivelor de copii.

Dezvoltarea fizica este evidenta în perioada prescolara. De la 3 la 7 ani are loc o

crestere de la aproximativ 92 cm la 117 cm ca statura si o crestere de la cca 14 kg la 22

kg ponderal. Organismul în întregime devine mai elastic, miscarile mai suple si mai

sigure.  

Perioada scolara mica. O data cu intrarea copilului în scoala, învatarea devine tipul fundamental de activitate. Activitatea scolara va solicita intens activitatea intelectuala, procesul de însusire gradata de cunostinte cuprinse în programele scolii elementare. În consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de învatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, îsi va forma deprinderi de scris-citit si calcul. Învatarea si alfabetizarea constituie conditiile majore implicate în viata de fiecare zi a copilului de 7 ani.

Perioada pubertatii si adolescenta

 (de la 10 la 12 ani) ce se exprima printr-o accelerare si intensificare din ce în ce mai mare a cresterii. Tinerele fete trec în aceasta faza printr-o crestere accentuata si câstiga 22 cm în înaltime. La baieti cresterea poate începe ceva mai târziu, între 12 si 16 ani, si este mai evidenta.

Integrarea sociala. În special pe la 17-18 ani, tânarul este mai obiectiv în aprecieri; adolescentul nu se mai considera factorul central ci recunoaste existenta unei ierarhii care trebuie respectata. Sunt puternice: dorinta de cunoastere, interesul deosebit pentru stiinta, pregatirea pentru profesie; se constituie si consolideaza conceptia despre lume.

Perioadele tineretii ( de la 25 ani la 31- 35 ani )

Tipul fundamental de activitate ce defineste tânarul devine cel de persoana

angajata social, producatoare de bunuri materiale, spirituale sau de prestari de diferite

tipuri de servicii sociale, ca adaptare la un anumit gen de activitate, expresie a diviziunii sociale a muncii. Relatiile sociale realizate în etapele anterioare se rarefiaza. Relatiile în familia de provenienta se emancipeaza deplin, data fiind constituirea unei noi familii si absorbtia în realatiile de intimitate ale acesteia.

Vârstele adulte. Materialele privind biografiile oamenilor celebri si media de vârsta pentru creatia de valoare în diferite domenii pun în evidenta un aspect important al dezvoltarii psihice în perioadele adulte: S-a constatat ca, în general, vârstele adulte mai tinere, desi foarte creative, au un potential de stabilitate mai redus, fiind apoi urmat de stabilitatea relativ mare a celorlalte vârste în procesul de perpetuare a progresului social-cultural si profesional.

Vârstele de regresie. Considerate ca vârste fragile, de involutie, etapele de dupa 65 de ani pun mai multe probleme clinice decât celelalte vârste. Stiinta despre batrânetea umana, s-a nascut în contextul filosofiei si medicinii cu mult timp înainte de epoca noastra. Observatiile comune considera batrânetea ca vârsta a întelepciunii, cu tendinte de împacare cu lumea si de detasare de viata.

De la Ciocan Dorel